În implementarea politicii de coeziune a UE şi a politicii regionale proprii, România nu a avut mari succese. În opinia noastră indicatorul succesului nu este rata de absorbţie a fondurilor europene, ci reducerea disparităţilor regionale: iar în acest domeniu, rezultatele pot fi contestate, deoarece de la adoptarea legii dezvoltării regionale din anul 2004, aceste disparităţi au crescut.
Analiza reală a situaţiei, din punct de vedere politic şi profesional nu a avut loc, astfel în procesul de pregătire pentru perioada de programare 2014-2020 nu au fost luate în considerare rezolvarea problemelor din domeniul coeziunii. Disputele regionale care au loc în prezent, şi care au ca obiect desenarea graniţelor regionale şi stabilirea centrelor regionale, nu oferă posibilitate pentru ca România să înveţe din propriile greşeli şi pentru elaborarea unei structuri regionale îmbunătăţite necesar în perioada următoare de finanţare.
În opinia noastră, elaborarea propunerilor pentru perioada 2014-2020 ar trebui să pornească de la găsirea unor răspunsuri la următoarele întrebări:
- Coeziunea internă actuală a regiunilor este slabă, se poate demonstra fără echivoc că oraşele mari, care au un potenţial de dezvoltare economică mai accentuată, absorb fondurile în detrimentul oraşelor mai mici şi a zonelor rurale. Această problemă se poate rezolva prin formarea unor regiuni mai mici?
- În România, implementarea propunerilor formulate în privinţa parteneriatelor urban-rural prin Agenda Teritorială a UE şi ESDP nu a avut loc, nu s-au format sinergii între oraşele mari şi hinterlanduri. Ce formă de organizare a regiunilor contribuie cel mai eficient la realizarea acestor obiective?
- Formare unei structuri teritoriale policentrice nu este doar un obiectiv extern, ci este o atribuţie codificată prin planul naţional de amenajare a teritoriului. Structura regională actuală şi managementul programelor de dezvoltare nu a luat în considerare aceste puncte de vedere şi reglementări. Care ar fi acele atribuţii de management, de gestionare care ar înlesni formarea structurii policentrice?
- Există riscul, ca în perioada de programare 2014-2020, România va avea un sistem regional şi de dezvoltare inadecvat, similar celei existente în prezent. Cum pot fi combătute aceste lacune de competenţă şi de planificare?
- Argumentele etnice limitează în prezent reforma reorganizări teritoriale din România. Dacă facem abstracţie de acest punct de vedere etnic, ca principiu de organizare teritorială, poate fi asigurată ca reorganizarea regională nebazată pe criteriul etnic să nu se împotmolească din cauza unor argumente şi conflicte etnice?
- Eşecul politicii regionale actuale nu a avut loc din motive de administraţie publică. Este chiar absolut necesară ca regiunile să aibă atribuţii administrative, dacă reforma regională are ca scop principal realizarea obiectivelor de coeziune?