Teorii trăsnite despre originea poporului maghiar. Ungurii au venit pe Pământ de pe steaua Sirius

Până şi copiii de grădiniţă ştiu ca strămoşii ungurilor au venit de pe steaua Sirius iar Iisus era un prinţ part, deci pe undeva rudă cu ungurii, scrie cotidianul budapestan “Népszabadság” care-i invită pe cititori să cunoască o parte dintre cele mai aberante teorii legate de originea poporului maghiar, lansate nu numai la forumuri de genul “Întâlnirea Mondială a Sciţilor”, ci şi în diferite publicaţii din străinătate sau pe internet.

Comisia Europeană trimite Guvernul să-şi facă iar temele privind fondurile UE pentru perioada 2014-2020

Comisia Europeană a atenţionat Guvernul că proiectul Acordului de Parteneriat transmis către Bruxelles, care va reglementa modul de utilizare a banilor comunitari pentru 2014-2020, este incoerent şi fără priorităţi clare, solicitând ca documentul să fie refăcut „peste vară”, până în luna septembrie.

Priorităţile Europei şi lipsa de poziţionare a Romȃniei
In această perioadă se dezbat teme din ce ȋn ce mai serioase la nivel european, care vor afecta soarta continentului nostru pentru următoarele decenii. Aceste teme se reflectă ȋn mod firesc şi ȋn societatea noastră, ȋnsă, nimeni nu vorbeşte despre ele. In Romȃnia, guvernanţii se comportă ca şi cum nu ar avea nici un plan pe termen mediu şi lung, evitȃnd discuţia despre strategia de dezvoltare a ţării.

Tabloidul „The Daily Mail” continuă campania de denigrare a imigranţilor români, folosindu-se de fotografii vechi

Tabloidul „The Daily Mail”, al doilea cel mai bine vândut ziar din Marea Britanie, continuă campania de denigrare a imigranţilor români, publicând un fotoreportaj din prestigioasa revistă franceză „Paris Match” apărut în urmă cu trei luni. La vremea respectivă, revista ilustra în opt pagini cum bandele de ţigani îşi atacă fără nicio jenă victimele la ATM-uri, pe trotuarele aglomerate, în parcuri şi în staţiile de metrou din Paris.

 
Angajări în România: ofertă mare, salarii mici

Pe piața muncii, 2013 este un an extrem de previzibil. Un anumit sector domină autoritar angajările, un altul își adjudecă disponibilizările, iar candidații căutați fac parte, în proporție covârșitoare, din aceeași categorie socială

Ponta: Următorul acord cu FMI va fi convenit până în toamnă, cu o valoare între 3-5 miliarde euro

România va conveni, până în această toamnă, un nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, cu o valoare între 3 miliarde euro şi 5 miliarde euro şi cu mai puţine condiţii decât cele două înţelegeri anterioare, a declarat Victor Ponta.

DISPONIBILIZĂRI la Poştă: 3.650 de salariaţi vor rămâne fără loc de muncă începând cu luna septembrie

Un număr de 3.650 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi începând cu luna septembrie, reprezentând 11% din total, ca parte a procesului de restructurare a companiei care vizează restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de salariaţi ai operatorului poştal.

Liviu Dragnea anunţă un „plan B” pentru regionalizarea României

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că dacă se merge pe planul iniţial care prevedea modificarea Constituţiei în toamna acestui an, atunci regiunile vor fi înfiinţate cel târziu până la data de 30 decembrie. În caz contrar, se va trece la planul B.

Care ar putea fi capitalele viitoarelor regiuni de dezvoltare

Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat care sunt oraşele favorite pentru a deveni capitalele viitoarelor regiuni de dezvoltare, potrivit unui sondaj realizat la solicitarea autorităţilor şi prezentat joi, la Ploieşti. Este vorba despre Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Braşov, Ploieşti şi Constanţa.