Victor Ponta se va întâlni la Madrid cu regele Juan Carlos I şi cu premierul spaniol

Primul-ministru Victor Ponta efectuează luni o vizită de lucru la Madrid, unde se va întâlni cu omologul său spaniol Mariano Rajoy, precum şi cu regele Juan Carlos I al Spaniei, printre obiectivele vizitei numărându-se reconfirmarea sprijinului Spaniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

 

Zsolt Nemeth: Ţinutul Secuiesc este „o regiune unitară şi indivizibilă”. Va veni o vreme când acest lucru va fi recunoscut

Ţinutul Secuiesc este o „regiune unitară şi indivizibilă”, a declarat duminică un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului ungar de Externe, aflat într-o vizită în România, la Leordeni, relatează MTI.

 

Mircea Geoană propune schimbarea sistemului electoral pentru alegerile europarlamentare

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană consideră că România ar trebui să modifice modalitatea prin care sunt aleşi europarlamentarii, susţinând că aceste alegeri nu sunt suficient de motivante pentru electorat şi trebuie făcute mai atractive, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

Spitalele româneşti sunt într-o stare de faliment amânat. Directorul companiei de cercetare Cegedim România: „De ani de zile, preferăm să cârpim sistemul”

Majoritatea spitalelor publice din România sunt într-o stare de „faliment amânat”, spune Petru Crăciun, directorul companiei de cercetare Cegedim România. În opinia acestuia, se ridică mari semne de întrebare cu privire la perspectiva pe termen mediu şi lung a sistemului de sănătate românesc.

 

Datoriile administraţiei publice şi-au redus ponderea în PIB la 24,4%

Datoriile totale ale administra­ţiei publice au scăzut în primul tri­mestru la 24,4% din PIB, faţă de 29,4% în intervalul similar al anului tre­cut, pe fondul diminuării deţine­rilor de acţiuni şi alte participaţii ale sta­tului, precum şi de depozite, po­trivit datelor Băncii Naţionale a Ro­mâniei (BNR).

 

România pierde anual taxe şi impozite de 22 mld. € din evaziune

România se află pe locul doi în ceea ce priveşte nivelul economiei subterane ca valoare absolută în Europa de Est, cu aproape 40 mld. euro în 2013, imediat după Polonia, unde economia subterană se ridică la 95 mld. euro, arată un studiu al companiei AT Kearney despre economia subterană în Europa dat publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute.

 

Referendumul, probabil anul viitor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că probabilitatea ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să fie organizat concomitent cu alegerile prezidenţiale este „din ce în ce mai mare”.

 

Mitinguri antiregionalizare, în 119 localităţi: „Transilvania nu este colonia Bucureştiului”

Sâmbătă seara, de la ora 20, câteva mii de persoane s-au strâns în 119 localităţi din Transilvania pentru a protesta la adresa planului guvernamental de reorganizare teritorială a României si pentru a transmite un nou mesaj pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. În cadrul protestului, care a durat aproximativ 30 de minute, organizatorii de la Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania au citit o petiţie pe care o vor înmâna Guvernului.