Kelemen Hunor: UDMR va susţine candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu la şefia Senatului
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că UDMR va susţine candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu pentru funcţia de preşedinte al Senatului, arătând că fostul premier liberal are toate calităţile necesare pentru a ocupa acest post.
Majoritatea actualilor europarlamentari PNL, pe listele pentru alegerile din 25 mai
Norica Nicolai, Adina Vălean, Renate Weber, Eduard Hellvig, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Claudia Benchescu şi Mihai Ţurcanu s-ar putea afla pe primele opt locuri pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, care urmează să fie definitivată marţi, la şedinţa BPN al partidului.
Mii de oameni au manifestat la Budapesta şi Târgu Mureş pentru autonomia Ţinutului Secuiesc
Mii de oameni au manifestat luni, în Piaţa Eroilor din Budapesta, pentru a cere autonomia Ţinutului Secuiesc, organizatorii îndemnând Guvernul României să iniţieze negocieri în acest sens, informează MTI.
Corlăţean: Referendumul din Crimeea este “ilegitim, ilegal, neconstituţional”. Nu îl vom recunoaşte
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat, luni, la Kiev, că referendumul pe care autorităţile proruse din Crimeea vor să îl organizeze la sfârşitul săptămânii, pentru ruperea de Ucraina şi întoarcerea peninsulei la Rusia, este “ilegitim, ilegal, neconstituţional”.
Costoiu: România are cea mai mare pondere a tinerilor fără nicio slujbă din Europa
România este ţara din UE cu cea mai mare pondere a tinerilor care nu au nicio slujbă şi nici nu sunt cuprinşi în vreo formă de şcolarizare, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.
Norvegia, Islanda şi Liechtenstein donează României 8 milioane de euro pentru eficienţă energetic
Norvegia, Islanda şi Liechtenstein donează României 8 milioane de euro pentru finanţarea unor programe de eficienţă energetică, cu scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.
NOUA DESCENTRALIZARE „pe bucăţi”, cadoul Guvernului Ponta 3 pentru liderii din judeţe. Dragnea: „Sigur o facem. La 1 ianuarie vrem să fie operaţională”
Odată cu plecarea liberalilor de la guvernare, miniştrii Cabinetului Ponta 3 fac planuri pentru noua descentralizare, declarându-se gata să reia discuţia despre transferul la nivel judeţean al poliţiei, cât şi despre trecerea în proprietatea Primăriei a unei treimi din Portul Constanţa. Vicepremierul Liviu Dganea a explicat pentru Gândul că discuţia despre descentralizarea poliţiei va fi reluată, urmând ca soluţia să vină din consultarea cu autorităţile locale, favorabile acestei idei. La rândul său, vicepremierul Kelemen Hunor spune că UDMR susţine fără rezerve realizarea descentralizării în acest an, fie „global”, fie ”pe bucăţi”.
László Tőkés şi Csaba Sógor cer în Parlamentul European susţinere pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc
Eurodeputaţii români de etnie maghiară László Tőkés şi Csaba Sógor au cerut, luni, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg susţinerea instituţiilor europene pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc, în urma evenimentelor de la Târgu-Mureş, unde mii de persoane au manifestat pentru acest obiectiv, informează Agerpres
Romanian elite’s relatives and friends run as MEPs
Clientism, nepotism and corruption scandals among Romanian MEPs are set to contribute to a predicted record low turnout for the nation’s European elections.