Ministrul francez de Interne: „Ţiganii trebuie să rămână în România sau să se întoarcă acolo”
Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a declarat marţi că Parisul va continua să desfiinţeze taberele ilegale de ţigani români şi să-i expulzeze pe aceştia, notează EFE.
Ponta: Rata de absorbţie a fondurilor europene a ajuns la aproximativ 20%
Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la aproximativ 20%, anunţă premierul Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.
Interzisă timp de 95 de ani, statuia “Gardianul Carpaţilor” a fost ridicată în Harghita
Ridicată în 1915 ca simbol al protecţiei graniţelor Imperiului Austro-Ungar faţă de România, statuia “Gardianul Carpaţilor” a fost incinerată de Armata Română la intrarea în Transilvania, în 1918, şi a fost interzisă de autorităţile române în ultimii 95 de ani.
Rusia vede în România un partener important în Sud-Estul Europei, a declarat marţi, la Moscova, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, la finalul convorbirilor purtate cu omologul său român Titus Corlăţean, aflat în vizită oficială în capitala rusă, relatează agenţia de presă Itar-Tass, citată de agerpres.ro.
Raportul dintre limita minimă şi cea maximă a salariilor bugetarilor va ajunge la 1-7, iar introducerea noii legi a salarizării va determina şi modificarea Legii funcţionarului public, astfel încât şefii de instituţii să aibă o mai mare „flexibilitate” în aranjarea grilei, afirmă premierul Ponta.
Letonia trece la euro din 2014
Letonia va adopta moneda unică europeană din anul 2014, potrivit unei decizii adoptate marţi de Consiliul Uniunii Europene. Astfel, zona euro va cuprinde de anul viitor 18 state membre, Letonia având la dispoziţie o perioadă de şase luni pentru a se pregăti de schimbarea monetară.