În fiecare an, în perioadă de iarnă, una din temele principale ale opiniei publice din județul Harghita, dar și în România, o reprezintă lucrările de întreținere a drumurile, în speță lucrările de deszăpezire. Câteodată lucrările sunt demarate cu întârziere, se poate citi destul de des despre nemulțumirea populației, de măsuri luate de poliție împotriva administratorilor drumurilor. În general, se poate constata, că lucrările de deszăpezire nu sunt pregătite cu atenție, respectiv lipsește coordonarea eficientă. Scopul prezentului raport este de a compara practica din unele state ale Europei, practica din România, cu practica din județul Harghita, din punct de vedere al alocărilor financiare. După cum se va putea vedea pe graficele care urmează, cifrele sunt destul de concludente.

Raportul poate fi accesat aici