Băsescu atacă şi BNR din cauza „ElectoRatei“: „Românii vor plăti mai mult, FMI a greşit“. În 2010, BNR susţinea tăierea salariilor şi a pensiilor

Banca Naţională a României (BNR) trebuie „să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt“, a declarat aseară preşedintele Traian Băsescu la B1 TV. Şeful statului a acuzat instituţia de implicare în realizarea proiectului privind înjumătăţirea ratelor pentru cei cu venituri sub 1.600 de lei, care ar fi unul electoral.

http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/bnr-fmi-1_52fb0acbc7b855ff5645326f/index.html

Mircea Geoană, numit de Ponta Înalt Reprezentant al Guvernului. Ce presupune funcţia

Premierul Victor Ponta l-a numit pe senatorul PSD Mircea Geoană Înalt Reprezentant al Guvernului, post înfiinţat în cadrul Cancelariei premierului.

http://adevarul.ro/news/politica/mircea-geoana-de-al-doilea-Inalt-reprezentant-guvernului-presupune-functia-1_52fb8109c7b855ff56482aab/index.html

Băsescu vrea pace în USL: Găsiţi o soluţie pentru a nu se ajunge la o criză politică

Preşedintele Traian Băsescu a lansat un apel către liderii USL să înceteze cu disputele din interiorul alianţei pentru că riscă să genereze într-i criză politică. Apelul şefului statului vine ca urmare a disensiunilor din cadrul USL pe fondul numirii lui Klaus Iohannis în funcţia de vicepremier.

http://adevarul.ro/news/politica/basescu-apel-usl-gasiti-solutie-disputele-alianta-nu-ajunge-criza-politica-1_52fbb303c7b855ff56496d8e/index.html

Norvegia exclude organizarea unui referendum pe tema limitării imigraţiei

După o propunere venită din partea unui politician al dreptei populiste, ministrul norvegian al Justiţiei, Anders Anundsen, a reiterat faptul că ţara sa nu intenţionează să organizeze un referendum pe tema limitării imigraţiei, aşa cum a făcut recent Elveţia, informează AFP.

http://adevarul.ro/international/europa/norvegia-exclude-organizarea-unui-referendum-tema-limitarii-imigratiei-1_52fc0383c7b855ff564b4874/index.html

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene încearcă să-i liniştească pe străini în legătură cu limitarea imigraţiei

În urma neliniştilor afişate de străinii din Elveţia în legătură cu noul referendum aprobat de această ţară privind limitarea imigraţiei, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Didier Burkhalter, a declarat recent că orice fel de schimbare nu îi va afecta pe care care au venit deja şi că „nimic nu se schimbă imediat”, informează Agerpres.

http://adevarul.ro/international/europa/imigratie-limitare-straini-presedintele-confederatiei-elvetiene-presedinte-1_52fc312ec7b855ff564bff5a/index.html

Ţările care provoacă cel mai mare deficit comercial Republicii Moldova: Ucraina, China şi România sunt în frunte

Exporturile Republicii Moldova au crescut cu circa 11% în anul 2013, dar avansul, deocamdată, nu modifică din temelii pieţele, iar importurile sunt de 2,5 ori mai mari. Anul trecut deficitul comercial s-a majorat cu 1,4% şi a ajuns la circa 3,1 miliarde de dolari

http://adevarul.ro/moldova/economie/deficit-romania-ucraina-china-moldova-1_52fc51dac7b855ff564c61ae/index.html

Numărul ÎNMATRICULĂRILOR a crescut cu PESTE 200%. Vezi câte MILIOANE DE MAŞINI sunt înscrise îm România
Lucruri mai puțin știute ies la iveală ca urmare a datelor publicate, în premieră, de Poliția Română. Din bilanțul pe anul 2013 reiese că aproape 1,5 milioane de români au sunat la apelul de urgență 112 pentru a cere sprijinul polițiștilor. În plus, raportul de analiză arată că numărul maşinilor înmatriculate în ţara noastră a crescut cu peste 200 la sută.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/aproape-15-milioane-de-romani-au-sunat-la-112-pentru-a-cere-ajutorul-politiei-1082096.html

Guvernul vrea să renunţe la cota unică. IMPOZITAREA PROGRESIVĂ A SALARIILOR – 8%, 12% şi 16%, asumată în strategia fiscal-bugetară 2014-2016

Asumată în oferta electorală a USL, impozitarea diferenţiată a veniturilor salariale a fost însuşită de Guvernul Ponta în strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2014-2016. Astfel, executivul intenţionează introducerea unui nivel progresiv 8%-12%-16%, cote care vor fi aplicate pe grile de venit, fără a preciza în document care vor fi acestea din urmă.

http://www.gandul.info/politica/guvernul-vrea-sa-renunte-la-cota-unica-impozitarea-progresiva-a-salariilor-8-12-si-16-asumata-in-strategia-fiscal-bugetara-2014-2016-12069113?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+gandul%2FMJcu+%28Gandul%29

Autorităţile din Ungaria au declarat epidemie de gripă la nivel naţional

Centrul Naţional ungar de Epidemiologie OEK a declarat miercuri epidemie de gripă la nivel naţional, relatează MTI.

http://adevarul.ro/international/europa/autoritatile-ungaria-declarat-epidemie-gripa-nivel-national-1_52fc548fc7b855ff564c6a30/index.html