Traseul proiectului de revizuire a Constituţiei până la aprobarea prin referendum

Proiectul de revizuire a Constituţiei a trecut de comisia parlamentară special constituită în acest scop, însă până la a fi supus aprobării cetăţenilor, prin referendum, acesta trebuie să treacă de Parlament şi să fie avizat, în cel puţin două rânduri, de Curtea Constituţională.

http://www.mediafax.ro/politic/traseul-proiectului-de-revizuire-a-constitutiei-pana-la-aprobarea-prin-referendum-10990702

 

Victoria aparţine lui Viktor, şi nu lui Victor

În principiu, Comisia de la Bruxelles s-ar fi cuvenit să recomande cu inima deschisă scoaterea României din procedura de deficit excesiv, o procedură dictată împotriva acelor ţări din UE care depăşesc limita de 3% echivalent PIB, limită dincolo de care se consideră că statul riscă să inoculeze dezechilibrarea economiei. Cu inima deschisă, pentru că România, spre a ajunge la un deficit public sub limitele prevăzute, a urmat punct cu punct programul stabilit de CE şi FMI.

http://jurnalul.ro/editorial/victoria-apartine-lui-viktor-si-nu-lui-victor-645813.html

 

Să recitim ce scrie Cioran despre unguri

O zonă secuiască care îşi arborează simbolurile ar trebui astăzi conservată ca urmă a trecutului comun, ca mărturie istorică şi, totodată, ca politeţe faţă de o comunitate umană cu tradiţii complet diferite.

http://www.dw.de/s%C4%83-recitim-ce-scrie-cioran-despre-unguri/a-16584531

 

România coboară pe ultimul loc în clasamentul bunăstării țărilor UE. Consumul individual efectiv – măsură a nivelului de trai

România a trecut pe ultimul loc în clasamentul european al nivelului de trai, în varianta consumului individual efectiv (AIC), potrivit datelor pe anul 2012 comunicate de Eurostat. În varianta clasică de urmărire a nivelului de trai, care măsoară PIB pe locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard, ne-am menținut pe penultima poziție, înaintea Bulgariei.

http://cursdeguvernare.ro/romania-coboara-pe-ultimul-loc-in-clasamentul-bunastarii-tarilor-ue-consumul-individual-efectiv-masura-a-nivelului-de-trai.html

 

Antal: E un scurt raport despre situaţia maghiarilor, la CE vom merge cu unul de 100 de ori mai mare

Serviciul de asistenţă juridică pentru minorităţi din cadrul UDMR a elaborat un „scurt raport” preliminar asupra situaţiei maghiarilor din Covasna, liderul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, afirmând că documentul pe care Uniunea îl va înainta CE va fi „de o sută de ori mai mare şi mai consistent”.

http://www.mediafax.ro/politic/antal-e-un-scurt-raport-despre-situatia-maghiarilor-la-ce-vom-merge-cu-unul-de-100-de-ori-mai-mare-10993410

 

Dragnea: Reşedinţa unei regiuni trebuie pusă în locul care asigură cea mai importantă funcţionalitate

Vicepremierul Liviu Dragnea afirmă că reşedinţa unei regiuni „trebuie pusă în locul care asigură cea mai importantă funcţionalitate” şi spune că la baza stabilirii viitoarelor reşedinţe nu vor sta „orgolii şi criterii politice”, ci „criterii funcţionale”.

http://www.mediafax.ro/politic/dragnea-resedinta-unei-regiuni-trebuie-pusa-in-locul-care-asigura-cea-mai-importanta-functionalitate-10993022

 

Vosganian: Administraţia românească nu va fi pregătită să preia preşedinţia UE în 2019

Administraţia românească nu este pregătită să preia preşedinţia Uniunii Europene în 2019 şi este greu de crezut că o reformă, care nu s-a făcut de pe vremea lui Cuza, se poate aplica în şase ani, a declarat joi Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi vicepreşedinte PNL.

http://www.mediafax.ro/politic/vosganian-administratia-romaneasca-nu-va-fi-pregatita-sa-preia-presedintia-ue-in-2019-10991675

 

Pentru a evita pierderea fondurilor UE, Guvernul angajează experţi privaţi cu 280 euro/zi pe doi ani

Cererile de aprobare a proiectelor pentru fonduri europene şi solicitările de rambursare a banilor vor fi verificate de către experţi privaţi pe care Guvernul îi va plăti timp de doi ani cu 280 euro pe zi, atât din surse UE, dar şi de la buget, motivând numărul mic de personal de care dispune statul

http://www.zf.ro/eveniment/pentru-a-evita-pierderea-fondurilor-ue-guvernul-angajeaza-experti-privati-cu-280-euro-zi-pe-doi-ani-10988360